ADP Pitești a făcut recepția la terminarea lucrărilor de modernizare a locului de joacă din Parcul Tineretului, situat în cartierul Craiovei
Noul spațiu este destinat recreerii și distracției copiilor, fiind dotat cu echipamente de joacă moderne. Printre atracțiile principale se numără și o tiroliană. Suprafața locului de joacă a fost acoperită cu covor elastic de cauciuc (tartan), asigurând un mediu sigur și confortabil, care oferă protecție la impact.